Se opresc si ei pentru o scurta odihna. Covaliu n-avea semnal la telefon. Ii zic, ia-l pe-al meu si suna unde ai nevoie, dar te costa o poza cu mine. Rade si ii apare semnalul. Poza oricum am facut-o dupa ce l-am felicitat si i-am zis ca noi romanii suntem foarte mandri de el. Altii nu l-au bagat in seama acolo. Si erau destui. Un zambet non stop, domnul antrenor. "Domnul", un fel de-a spune. Pentru ca relatia lui cu baietii era una de colegialitate. Foarte relaxata. Foarte de la egal la egal. Cred ca doar titlul lui de campion olimpic statea intre starea aia de fapt si glume generalizate. Asa s-a vazut. Ce se vede la olimpiada asta e ca e poate cel mai bun antrenor roman din toate timpurile, de vreme ce a reusit sa duca o intreaga echipa in finala. In fine.
"Aia mici", glume intre ei. Rasete. Numai Dumitrescu statea cu castile in urechi si se uita in zare neclintit. Il observ.
Maseurul/medicul echipei, nelinistit, in sala de mese de la Omu. Vroia un produs mai special pe care cabana nu-l avea. La mine in rucsac era o rezerva strategica din acel produs.
Il anunt senin ca la mine se gaseste treaba aia. Fac oficiile. I s-a inseninat fata si da sa ma plateasca. I-am zis sa ma plateasca in medalii. A acceptat. S-a dus la flacaii nostri si le-a pus in vedere chestia asta. Ii dau estimarea ca io cred ca Dumitrescu asta va fi mare campion .Ca are atitudine. Ca are alura de campion. Omu mi-a ras smechereste, in semn ca "stim".
N-a luat la individual. La ora la care scriu e prima bataie din finala pe echipe. Au asigurata medalia de argint.
Le-am facut apoi poze lor in toata echipa. N-am avut inspiratia sa-mi fac si eu una cu ei. Dar le-am cerut acelasi pret pentru poze. Medalii :)
Ne-am luat la revedere. Ei au luat-o spre Pestera, io spre Bucsoiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu